Cum planificăm formarea echipei, pas cu pas, într-o firmă mică

Photo Virtual meeting

Într-o firmă mică, formarea echipei nu are buget propriu, departament sau persoană desemnată. Se întâmplă când cineva observă că un coleg se chinuie cu o aplicație, când apare un client nou cu cerințe neobișnuite sau când pleacă omul care știa singur cum se face un anumit lucru. Atunci ne dăm seama că învățarea, lăsată la voia întâmplării, ne costă timp și nervi. Ghidul de față propune un drum simplu, în pași, pe care îl poate parcurge orice șef de echipă, fără programe sofisticate: vedem ce știm, ce ne lipsește, ce alegem să învățăm mai întâi și cum urmărim dacă a ajutat. Nu cere mult, doar câteva ore și multă onestitate.

Pasul 1: stabilim ce vrem să putem face peste un an

Planul de formare nu pornește de la cursuri, ci de la obiective. Ne întrebăm ce ar trebui să facă echipa peste douăsprezece luni și ce nu poate face acum. Poate vrem să preluăm clienți mai mari, să lansăm un serviciu nou, să lucrăm mai rapid sau să reducem greșelile repetate. Fiecare dintre aceste obiective cere abilități diferite.

Scriem trei-patru obiective pe o foaie și le formulăm concret. Nu să fim mai buni, ci să putem răspunde unui client în aceeași zi sau să putem înlocui un coleg plecat în concediu fără ca munca să se oprească. O frază clară ajută mai mult decât una frumoasă.

Apoi ne uităm la ce abilități cere fiecare obiectiv. Pentru răspunsul în aceeași zi poate fi nevoie de un proces mai bun de preluare a cererilor, de cunoștințe despre produs și de o comunicare clară. Pentru înlocuirea unui coleg, e nevoie ca măcar două persoane să știe aceleași sarcini. Lista rezultată e punctul nostru de plecare.

Aici merită implicată echipa. Nu hotărâm singuri ce are nevoie lumea, ci întrebăm. Un sfert de oră de discuție la finalul unei întâlniri aduce observații pe care niciun șef nu le-ar fi bănuit, de la un program care încetinește totul până la o sarcină pe care nimeni nu știe să o facă bine.

Pasul 2: ne uităm sincer la ce avem în echipă

Înainte să căutăm ceva nou, vedem ce știm deja. Majoritatea echipelor mici au talente nefolosite: un coleg care se pricepe la foi de calcul și nu e rugat niciodată, altul care scrie bine și ar putea redacta oferte. Inventarul acestor resurse e prima etapă reală a planului.

Pentru multe situații, resursele despre teme de resurse umane oferă repere utile pentru a structura o astfel de discuție cu echipa, de la cum întrebi la cum ții minte răspunsurile. Citite înainte de întâlnire, ele ne scutesc de cele mai frecvente erori: întrebări prea vagi, concluzii trase pe loc, promisiuni pe care nu le putem ține.

În practică, facem un tabel cu numele oamenilor pe un rând și abilitățile importante pe coloane. Pentru fiecare căsuță notăm un nivel simplu: începător, mediu, avansat. Nu e nevoie de calcule, ci de o evaluare făcută împreună. Ideea nu este să punem note, ci să vedem unde avem acoperire și unde avem un singur om care știe ceva.

Singurul pericol este să transformăm exercițiul într-o evaluare de performanță. Dacă oamenii simt că sunt judecați, vor spune ce credem noi că vrem să auzim. Spunem de la început că scopul este să planificăm învățarea, nu să alegem vinovați, și ținem cuvântul. Încrederea se câștigă în luni, dar se pierde într-un minut.

Pasul 3: alegem puține priorități

După inventar apare, aproape sigur, o listă lungă de lucruri de învățat. Ispita e să le luăm pe toate deodată, iar rezultatul e că nu terminăm nimic. Mai înțelept este să alegem două sau trei priorități pentru următoarele trei luni.

Criteriul de alegere are două întrebări. Cât de mult ne ajută abilitatea să atingem obiectivele stabilite? Cât de riscant este să nu o avem? O abilitate pe care o deține un singur om, de care depinde un client important, trece în fața uneia utile, dar nu urgente.

Pentru fiecare prioritate hotărâm cine învață, de la cine și în cât timp. Nu orice învățare înseamnă un curs plătit. Uneori, un coleg cu experiență poate arăta altuia, în două ore pe săptămână, cum se face o sarcină. Alteori un material citit împreună și discutat apoi pe un exemplu real face mai mult decât o zi de seminar.

Fixăm și o dată la care ne uităm din nou la plan. Fără o asemenea dată, planul se pierde printre urgențe. Cu ea, avem un moment în care ne întrebăm sincer: s-a schimbat ceva? Dacă nu, ce ne-a împiedicat? Adesea răspunsul e simplu, de la lipsa timpului la un material prea greoi.

Un exemplu concret ne ajută să vedem cum arată o prioritate bine formulată. Într-un birou cu cinci oameni, doar unul știe să întocmească ofertele în formatul cerut de clienții mari. Prioritatea nu este un curs de vânzări în general, ci ca încă o persoană să poată face ofertele, într-un interval de trei luni, cu sprijinul celei care știe deja. Țintă clară, om clar, termen clar.

Spunem răspicat și ce nu facem în perioada aceasta. Orice prioritate nouă înseamnă renunțarea la alta, altfel echipa se încarcă fără rost. A spune nu unei idei bune, dar nepotrivite acum, este o formă de respect față de timpul oamenilor.

Pasul 4: construim o matrice a competențelor

Tabelul pe care l-am schițat la pasul doi poate deveni un instrument de lucru permanent. Cine dorește să-l facă bine poate vedea un material de pe managementlive.ro despre matricea competențelor, care arată cum se construiește și cum se citește un astfel de tabel. Nu e nevoie să-l copiem întocmai; ne ajută să adaptăm ideea la echipa noastră.

Într-o firmă mică, matricea trebuie să rămână simplă. Zece abilități pe coloane sunt suficiente, iar fiecare nume are un nivel. Pe culori, dacă vrem: verde pentru ce stăpânim, galben pentru ce învățăm, roșu pentru ce lipsește. Imaginea de ansamblu apare într-un minut.

Ce vedem de obicei? Zone în care toată echipa e puternică, dar și goluri care ne surprind. Sau trei oameni care știu același lucru și nimeni care știe ceva vital. Aceste goluri sunt exact ce căutăm, pentru că ele spun unde să investim timp.

Actualizăm tabelul la fiecare trei sau patru luni. Nu cerem rapoarte lungi, ci doar o discuție scurtă cu fiecare om despre ce a învățat și ce vrea să învețe mai departe. Matricea devine astfel o oglindă a echipei, nu un dosar uitat pe un server.

Pasul 5: învățăm în timpul lucrului, nu separat de el

Cele mai multe lucruri se învață în plin program, nu în săli de curs. De aceea planul de formare trebuie să intre în ritmul zilnic al echipei. Dacă formarea e un eveniment special, programat rar, se amână mereu. Dacă e un obicei mic, repetat, se întâmplă.

Putem introduce o jumătate de oră pe săptămână dedicată învățării: un coleg prezintă o metodă, o sarcină se face în doi, se analizează o greșeală recentă fără a căuta vinovați. Sunt gesturi mici, dar construiesc cu timpul o cultură în care a întreba nu e un semn de slăbiciune.

Un alt obicei bun este lucrul în perechi pentru sarcinile critice. Omul cu experiență arată, cel nou încearcă, apoi se inversează rolurile. După două sau trei repetări, cunoștințele nu mai depind de o singură persoană. Beneficiul apare și în concedii, în perioade aglomerate, în situații neprevăzute.

Notăm ce am învățat într-un loc comun, un document simplu sau un folder partajat. Procedurile scrise ajung să fie cel mai valoros lucru rămas după plecarea cuiva. Nu trebuie să arate frumos; trebuie să existe și să fie ușor de găsit.

Șeful are aici un rol aparte: dă exemplul. Dacă el își rezervă timp pentru a învăța ceva nou și o spune deschis, echipa înțelege că învățarea nu este o pedeapsă și nici un lux. Dacă el anulează mereu întâlnirea de formare pentru o urgență, mesajul pe care îl primesc oamenii e opus, oricât de frumos am vorbi despre dezvoltare.

Pasul 6: vedem dacă planul a funcționat

La finalul perioadei ne întrebăm dacă ceea ce am urmărit s-a întâmplat. Nu ne uităm doar la câte ore am petrecut învățând, ci la schimbările din muncă. Răspundem mai repede clienților? Greșelile s-au rărit? Mai mulți oameni pot face aceeași sarcină? Acestea sunt semnele reale ale reușitei.

Cerem părerea oamenilor, fără formulare complicate. Trei întrebări sunt de ajuns: ce ți-a fost cel mai de folos, ce n-a funcționat, ce ai vrea să învățăm data viitoare. Răspunsurile ne arată ce să păstrăm, ce să renunțăm și unde mai e de lucru.

Dacă un obiectiv nu s-a atins, nu tragem concluzia că oamenii n-au vrut. Verificăm dacă ținta era realistă, dacă timpul a fost suficient, dacă metoda s-a potrivit. Planul de formare se corectează ca orice alt plan, pe parcurs.

Ne rămâne un prim pas pentru săptămâna aceasta: luăm o foaie și scriem trei obiective pe care le avem pentru următorul an. Le arătăm echipei, adunăm reacțiile și facem împreună inventarul abilităților. Nu ne grăbim și nu cerem perfecțiune. După prima rundă vom ști mai mult despre oamenii noștri decât știam înainte, iar planul de formare va fi început.